Arhiva Digitala

Autor tych wspomnień — bo tak trzeba określić Mamałygę — ma życiorys dość niezwykły. Urodził się w 1906 r. jako syn dzierżawcy majątku rolnego na Besarabii, w Skajanach, małej mołdawskiej wiosce; okres dzieciństwa tu spędzonego ‘stanowi właśnie przedmiot niniejszej opowieści. Potem, w r. 1920, Stanisław Makowiecki wyjechał wraz z rodzicami do Polski i zamieszkał w Zakopanem. Skończywszy gimnazjum wyruszył na studia do Belgii i Francji. Po ich ukończeniu pracował jako inżynier konstruktor we francuskim przemyśle lotniczym. Od owego czasu przebywa stale za granicą; w r. 1941 osiedlił się w Hiszpanii. Nie zerwał jednakże więzi z Polską — wraz z żoną, Gabrielą Makowiecką, profesorem filologii polskiej na uniwersytecie w Madrycie i znaną u nas tłumaczką, przyjeżdżają często do kraju, gdzie wygłaszają wykłady i odczyty na tematy związane z Hiszpanią i polsko-hiszpańskimi stosunkami kulturalnymi, biorą u- dział w spotkaniach i zjazdach; byli przedstawieni polskiej publiczności w radiu i telewizji.
Z okresu życia spędzonego w Mołdawii pozostały Stanisławowi Makowieckiemu bogate wspomnienia i trochę starych zdjęć w rodzinnym albumie. Ów materiał stał się tworzywem Mamałygi. Przedstawia w niej autor — z perspektywy dzieciństwa — dawny, arkadyjski świat, pełen zadziwiającej harmonii, mimo iż powstał na sty
ku obyczajów i kultur: polskiej, rosyjskiej, mołdawskiej i rumuńskiej — stąd też płynie pewna egzotyka opowieści. Jest to prawdziwa mamałyga, „słońce na talerzu — jak to określił Wojciech Żukrowski — z pikantną bryndzą autoironii, suto okraszona życzliwością dla świata, zadumą nad ludźmi niezwykłymi i domowym zwierzyńcem, gdzie konie, psy, sroka i szczygły, lisek i żaba są godne zapamiętania, współżyją z rodziną”.
Autor Mamałygi maluje w swej książce szeroką panoramę życia ludzi osiadłych na besarabskim stepie, wrosłych weń, zakorzenionych. Opisy zajęć gospodarskich, wycieczek, polowań, zabaw itp., barwne, tętniące życiem, przeplatają się wzajemnie w epickim, bujnym wątku. Bogactwo anegdoty fabularnej, doskonale podchwycone scenki obyczajowe i wizerunki postaci — podkreślone egzotycznym kolorytem — to niewątpliwe walory tej żywej, sugestywnej opowieści o ludziach, jakich już dziś nie spotkać, o czasach, które bezpowrotnie odeszły w przeszłość.

Autorul acestor amintiri — pentru că așa trebuie numită cartea *Mămăliga* — are o biografie destul de neobișnuită. S-a născut în anul 1906, fiu al unui arendaș de moșie agricolă din Basarabia, în Scăieni (actualmente Dondușeni), un mic sat moldovenesc; perioada copilăriei petrecute aici constituie tocmai subiectul acestei povestiri. Apoi, în anul 1920, Stanisław Makowiecki s-a mutat împreună cu părinții în Polonia și s-a stabilit la Zakopane. După ce a absolvit liceul, a plecat la studii în Belgia și Franța. După finalizarea acestora, a lucrat ca inginer constructor în industria aerospațială franceză. De atunci, trăiește permanent în străinătate; în anul 1941 s-a stabilit în Spania. Totuși, nu a rupt legăturile cu Polonia — împreună cu soția sa, Gabriela Makowiecka, profesoară de filologie polonă la universitatea din Madrid și cunoscută traducătoare în Polonia, vizitează frecvent țara, unde susțin prelegeri și conferințe pe teme legate de Spania și de relațiile culturale polono-spaniole, participă la întâlniri și congrese; au fost prezentați publicului polonez la radio și televiziune.

Din perioada vieții petrecute în Moldova, Stanisław Makowiecki a păstrat amintiri bogate și câteva fotografii vechi în albumul de familie. Acest material a devenit materia primă pentru cartea *Mămăliga*. În aceasta, autorul prezintă — din perspectiva copilăriei — o lume de odinioară, arcadică, plină de o armonie uimitoare, chiar dacă s-a născut la interferența obiceiurilor și culturilor: poloneză, rusă, moldovenească și românească — de aici izvorăște și un anumit exotism al povestirii. Este o adevărată mămăligă, „soare în farfurie — cum a numit-o Wojciech Żukrowski — cu brânză picantă de autoironie, din belșug asezonată cu bunăvoință față de lume, cu reflecții despre oameni neobișnuiți și despre fauna casei, unde caii, câinii, coțofana și sticletele, vulpița și broasca merită să fie reținute, trăind împreună cu familia”.

Autorul *Mămăligiii* pictează în cartea sa o amplă panoramă a vieții oamenilor stabiliți în stepa basarabeană, care s-au înrădăcinat acolo. Descrierile activităților gospodărești, ale excursiilor, vânătorilor, jocurilor etc., viu colorate și pline de viață, se împletesc într-o narațiune epică, bogată. Abundența anecdoticii narative, scenetele de moravuri surprinse excelent și portretele personajelor — accentuate de un colorit exotic — sunt fără îndoială calitățile acestei povestiri vii și sugestive despre oameni care nu mai pot fi întâlniți astăzi și despre vremuri care au trecut irevocabil în trecut.