Alexei Grabco Archives

Alexei Grabco.
Trică și Ciupică.
Chișinău, Literatura Artistică, 1989.
Nr. pagini: 64.
Prefață: Victor Prohin.
Tip fișier: PDF
Legătură: MediaFire.

PREFAȚĂ:
Povestioarele în imagini adunate în această carte sînt ca niște ferestre ale copilăriei. Urmărind ghidușiile băiețelului Trică și ale prietenului său patruped Ciupică, cititorul se va recunoaște în ele pe sine: cum este ori cum a fost odată.
Autorul culegerii e pictorul Alexei Grabco, cunoscut în republică, în țară și dincolo de hotarele ei – de la Bulgaria pînă în Cuba numeroase reviste ce apar în graiuri diferite au găzduit desenele lui.
Ce am putea să vă comunicăm despre A. Grabco?
S-a născut și a crescut la Camenca, un tîrgușor cu grădini de pe malul Nistrului. Desenează, am impresia, de cînd se ține minte. Foștii lui colegi de școală își amintesc pînă acum de desenele pline de voie bună ale elevului Alexei Grabco. Cel mai mult li s-a întipărit unul: după o noapte de veselie, nuntașii, somnoroși, se întorc pe la casele lor, sprijinindu-se de garduri.
Mama a intuit prima vocația băiatului. Femeie simplă, dar cu un gust artistic înnăscut, ea nu-l întrerupea cu grijile casei ori ale grădinii atunci cînd îl vedea „ocupat cu pictura”. După ce isprăvea un desen ori altul, băiatul se plictisea repede de ele: le arunca pe unde se nimerea, cum ar fi făcut oricine altul de sama lui. Mama, însă, le aduna, foaie cu foaie, și le păstra ca să i le arăte cînd va crește mare și va veni acasă în concediu. Tata n-a ajuns să se bucure de harul feciorului -a căzut pe front cînd Alexei avea opt anișori.
Biografia de creație a lui A. Grabco e legată în chip deosebit de revistele „Scînteia Leninistă” și „Chipăruș”. În paginile publicației pentru pionieri el a venit pe cînd învăța la școala republicană de arte plastice „Repin”, cu Trică și Ciupică – eroi ce, dacă e să vorbim de unele afinități cu personaje literare, se înrudesc într-un fel cu Tom Sawyer și Huckleberi Finn.
La redacția revistei de satiră și umor „Chipăruș” A. Grabco a muncit un sfert de veac. În acest impunător interval de timp n-am văzut nici un număr de revistă – revista apare de două ori pe lună -,din care să lipsească desenele lui.
Prin ce diferă caricaturile lui A. Grabco de cele ale confraților săi? Deosebirile sînt multe. Noi, însă, ne vom opri la una, aflată mai la suprafață. În timp ce la alți caricaturiști fiecare desen nou n-are nici o legătură cu cele precedente A. Grabco preferă să lucreze în serialuri: personajele sale călătoresc dintr-un desen în altul cum ar trece dintr-o cameră în alta cu lumini diferite. Iar noi, cititorii, întîlnindu-i într-un nou serial, avem impresia că am întînit un vechi și bun cunoscut.
Victor Prohin